Si tot astept pe cineva … si nu mai vine..

Cu un asemenea titlu poate ca multi vor da ochii peste cap si vor spune ca déjà sunt penibila… ok am trecut un pic peste 30 dar asta nu e un motiv de disperare.. sigur ca va veni..sau nu dar oricum, asteapta si fa-ti partea..
Asteapta tu! Imi vine sa tip dar normele sociale la care tin atat de mult ma impiedica. Nu despre asteptare vorbeam ci despre asteptari. E bine sa am asteptari de la ceilalti? Sunt pregatita sa raspund la asteptarile pe care le au ei de la mine?
E miez de noapte si a mai trecut un Craciun; avem mai multa mancare decat ar trebui sa aiba o familie cu 5 copiii (suntem doar doua persoane in casa), avem brad si instalatie de la Ikea, am o baie noua despre care spre marele meu amuzament mi s-a spus ca ma reprezinta “ nu are nimic feminin in ea”, bifez toate normele internationale stabilite pentru a declara un Craciun reusit si totusi..ma simt pusa intre doua lumi; una a traditiilor cu care nu reusesc sa ma identific prea tare si care nu reuseste sa imi dea pana la sfarsitul zilei nimic altceva decat arsuri si un miros pregnant de usturoi in nari si un gust pereche in esofag. Cealalta pare sa aiba un sens dar desi m-am asteptat sa imi lase un miros de tamaie m-am trezit nu de putine ori cu un iz de ranced ba chiar de putregai. Intre doua lumi ar fi trebuit sa fiu la mijloc si deci in siguranta dar am dezamagit de atatea ori si eu..am uitat sa apreciez, am iubit superficial, am comentat, am luptat pentru dreptate uitand de bunatatea cu care eu insami sunt acceptata, mi-am pus asteptarile mai sus de toleranta..
De cateva saptamani ma lupt cu mine si cand vine vorba de astfel de lupte sunt razboinic incercat, trecut prin intrebari fara raspuns ajutat nu de putine ori de legiuni intregi de ingeri pusi la dispozitia tuturor celor care au de luptat cu nesiguranta si dezamagire. Repetitiv, scos din context dar fara indoiala incurajator aud de multe in urechi “harul Meu iti e de ajuns”. Accept cu toata inima incurajarea si raman cu intrebarea…e ok sa am asteptari?

As vrea sa ramanem impreuna

Mi-a placut saptamana trecuta. Ai fost atat de bun cu mine, m-ai trezit un pic mai devreme si mai usoara si am plecat cu alta energie de acasa. Au fost zile lungi si un pic tensionate, plansesem mult in week-end si parca simteam ca vreau acasa tot timpul. Ai avut asa de multa rabdare cu mine …m-ai tinut de mana in 313, mi-ai povestit despre tine si am trecut peste stresul de a sta langa un om care plescaie constant. Hey! Am uitat de Rodica.. mi s-a parut super bonus. Multumesc, cred ca am uitat sa iti zic.

Multumesc pentru miercuri, aveam emotii, ma asteptam la ce e mai rau, pusesem scutul si ma indreptam de spate fortat ca sa par mai inalta. Simteam ca ma privesti si am simtit si cand m-ai strans de mana. Aveam asa de mare nevoie de tine si imi parea rau ca nu am apucat sa iti povestesc toate detaliile. Multumesc pentru joi si vineri. Nu m-am simtit chiar in largul meu si am incercat sa fug dar parca tot acolo ajungeam. Ti-am povestit despre Sarah..multumesc ca m-ai ascultat. Aveam nevoie sa spun tot, cu un pic de exagerare, cum ma stii.

Nu stiu ce a fost cu mine sambata, parca eram cu ex-ul. Ma simteam haituita si plina de intrebari si negatii. Mi-a cazut sertarul pe picior si in loc sa te strig am inceput sa urlu. Urletele vin de la lupi, te ustura pe inima si dauneaza grav pacii. Si totusi am urlat.. ma haituiau de ce-urile si nu stiu cum s-a strecurat gandul ala…apoi am tipat la Eva si apoi m-am uitat in jur si te-am vazut, linistit, zambitor. Te iubesc pentru ca nu imi spui niciodata ca trebuia sa fac aia sau ailalta.

Inteleg de ai lasat intotdeauna copii sa vina la tine.. sambata aveam aripi de future sau poate de buburuza, nu mi-a iesit niciodata partea cu gratia fara de care nu imi pot imagina fluturi. Am ras de rasul tau cand Giani a zis ca e la doua scoale… am plans cu tine de bucurie cand l-am vazut pe Razvan si pe Ada.

Multumesc ca nu mi-ai trimis pe cineva sa stea in locul stiut de noi in Izbanda duminica. Simteam ca lesin si sincer nimic nu a putut sa ma inveseleasca. Ma bucur ca totul e asa cum e, am inteles asta din privirea ta dar nu pot fi vesela. Te iubesc..as vrea sa ramanem impreuna..

PRIMA ZI DE TABARA

Prima zi de tabara,seara. Liniste in sfarsit. Camera e inca curata si fetele dorm. Mada are o pijama cu pantaloni roz, aproape eleganti iar Eva doarme in costum de baschet sau cel putin asa mi se pare mie. A fost o zi lunga si plina de activitati si drumul de la Zarnesti la Selistat m-a obosit. Cabana baietilor pare sa fie linistita si ma chinui sa nu adorm. Trebuie sa vina Luci, cu chitara, cablurile pentru boxa , Soho, Codrut si Clodel. Uit de Clodel si ma gandesc sa nu adorm ca sa pot sa cobor atunci cand vor sosi. Ma pun in pat si ma felicit pentru ideea de a-mi lua si pantaloni de pijama nu numai camasa si din nou incerc sa nu adorm. Acasa nu exista liniste totala. Desi nu stau la strada aud tot timpul, tramvaiul, masini sau motociclete, desi nu stau la tara aud cainii latrand si uneori un cocos, spre marea mea surprindere. Uneori se aud greieri, uneori pisici, nu e niciodata liniste perfecta si nici intunericul nu e niciodata intuneric. Imi place natura dar am o relatie speciala cu asfaltul si ma incanta orasul noaptea, amortit dar niciodata adormit de tot. Atipesc cu gandul ca la anul in prima zi de tabara vom pune …atipesc. Urechea de profesor nu ma inseala si aud ceva. Tresar, ma ridic din pat si ies din camera. Holul e luminat dar mi-e urat sa ma duc jos singura. Ma duc la fereastra si ascult. Se aud voci, afara, nu in cap, nici in ureche si ma gandesc ca vitejii mei prieteni au sosit. Aud rasete, usi de masina si ma gandesc sa ies sa vad unde sunt. Raspuns la rugaciune nerostita - se trezeste Madi si ma insosteste. De undeva din noapte apare o masina, parcheaza la poarta si ma indrept catre ea, cu gandul sa nu trezim copiii ca nu ii vom mai putea culca prea curand. Voiosia baietilor nu ma mira si aproape ca dau in criza de astm din cauza rasului. Luci, Soho si Clodel renunta la ideea de a sari gardul in incinta taberei si intra taras pe sub poarta. Ordinea a fost ierarhica as zice, daca nu ar fi fost prima indesata chitara si apoi strecurate cablurile. Locatia ii incanta pe baieti si le oferim ca niste gazed perfecte ceva de mancare. Pate-ul, desi Bugegi nu pare sa fie o optiune acceptabila pentru patru aventurieri dar pepenele parca ar merge. Il taiem in sala de mese dupa ce ma rugasem cu mare credinta sa nu fie vreun soarice pe acolo in miezul noptii. Atunci s-a schimbat desfasurarea intregii tabere… Luci gaseste cu cale sa ne povesteasca despre o anume aparitie, pe care se presupunea ca au vazut-o in drumul de la Fagaras la Selistat.
… se facea ca in fata masinii a aparut la un moment dat, o fetita, in zdrente, care cu o privire pierduta si o voce numai buna de bantuit spunea ca vrea acasa. Chipul fetitei in zdrente incepe sa prinda contur in imaginatia mea iar replica ei se continua tot acolo cu atacuri sangeroase si transformarea ei in monstru. Plecat la baie Luci decide ca ar fi o buna idée sa schimbe usa pe care a iesit sa intre pe alta si sa bata de trei ori, bantuitor la ea. La mai putin de 5 secunde se aud trei batai de gong, o noua achizitie la Selistat, un gong care bate odata la si un sfert, de doua ori la si jumatate si tot asa…fetita in zdrente se aseaza confortabil in imaginatia mea si incepe sa ma racaie pe creier…

10 Resolutions for Mental Health

1. At least once every day I shall look steadily up at the sky and remember that I, a consciousness with a conscience, am on a planet traveling in space with wonderfully mysterious things above and about me.

2. Instead of the accustomed idea of a mindless and endless evolutionary change to which we can neither add nor subtract, I shall suppose the universe guided by an Intelligence which, as Aristotle said of Greek drama, requires a beginning, a middle, and an end.

I think this will save me from the cynicism expressed by Bertrand Russell before his death when he said: "There is darkness without, and when I die there will be darkness within. There is no splendor, no vastness anywhere, only triviality for a moment, and then nothing."

3. I shall not fall into the falsehood that this day, or any day, is merely another ambiguous and plodding twenty-four hours, but rather a unique event, filled, if I so wish, with worthy potentialities.

I shall not be fool enough to suppose that trouble and pain are wholly evil parentheses in my existence, but just as likely ladders to be climbed toward moral and spiritual manhood.

4. I shall not turn my life into a thin, straight line which prefers abstractions to reality. I shall know what I am doing when I abstract, which of course I shall often have to do.

5. I shall not demean my own uniqueness by envy of others. I shall stop boring into myself to discover what psychological or social categories I might belong to. Mostly I shall simply forget about myself and do my work.

6. I shall open my eyes and ears. Once every day I shall simply stare at a tree, a flower, a cloud, or a person. I shall not then be concerned at all to ask what they are but simply be glad that they are. I shall joyfully allow them the mystery of what Lewis calls their "divine, magical, terrifying and ecstatic" existence.

7. I shall sometimes look back at the freshness of vision I had in childhood and try, at least for a little while, to be, in the words of Lewis Carroll, the "child of the pure unclouded brow, and dreaming eyes of wonder."

8. I shall follow Darwin's advice and turn frequently to imaginative things such as good literature and good music, preferably, as Lewis suggests, an old book and timeless music.

9. I shall not allow the devilish onrush of this century to usurp all my energies but will instead, as Charles Williams suggested, "fulfill the moment as the moment." I shall try to live well just now because the only time that exists is now.

10. Even if I turn out to be wrong, I shall bet my life on the assumption that this world is not idiotic, neither run by an absentee landlord, but that today, this very day, some stroke is being added to the cosmic canvas that in due course I shall understand with joy as a stroke made by the architect who calls himself Alpha and Omega.

blogul lui John Piper: http://www.desiring god.org