Toate poverile mele au cazut

Tooooaaaaateeeee poverile mele au căzut, rooooostogolindu-se, rooooostogolindu-se tooooaaaaateeeee poverile mele au căzut, la crucea lui Isus…… se auzea în urechile mele un sunet despre care recent am învăţat că se numeşte amuzical dar care pentru mine sună mai cristalin decât un izvor de munte pentru că îl aud în primul rând la Vestea Bună. Aşa cântă Lavinia…
Sunetul amuzical s-a repetat şi odată cu el şi versul iar eu am simţit că trebuie să îmi îndrept spatele încovoiat de o povară recentă, dar grea. Ai fi surprins câte lucruri pot să fac la Vestea Bună aşa că am început să fac semnele următoarei strofe sperând să îmi treacă repede stânjeneala că port o povară inutilă, incomodă şi aş putea spune şi inodoră, numai că povara mea are un uşor iz de putred. Deşi semnele erau pentru a doua strofă, gândul meu era la rostogolirea poverilor despre care cântasem şi pe care mi-o doresc aşa de mult.
Caaaaaa un torent bucurie a ţâşniiiiiiiiiiiiiiiiiiiittttttttttt, din inima mea, din inima mea.... caaaaaa un torent bucurie a ţâşniiiiiiiiiiiiiiiiiiiittttttttttt, din inima mea, din inima mea...Bucurie, da, mă gândeam eu bucurându-mă că nu îmi poate citi nimeni în ochi tristeţea unui paradis pierdut. Dar las’ că vine ea şi bucuria!. Semnele cântecului păreau acum inutile şi complicate.
Din primul rând se amorniza cu amuzicalul, Filip, a cărui voce de băiat declara în închinare..Paaaaaaaaaaaceeeaaa inunnndăăăăăă azi inima mea, inima mea, paaaaaceaaa inundăăăăăăă azi inima mea…la crucea lui Isuuuuuuuuuuus. Prea ruşinată de miniciuna propriei mele închinări, am tăcut cu mâinile pe lângă corp sperând ca tăcerea mea să nu pară suspectă. Tânjesc după pace aşa cum tânjeam după mâncăruri bune atunci când, după multe ore de muncă mă uitam pe bloguri culinare cu reteţe complicate şi ingrediente scumpe. Am rostit repede o rugăciune de pocăinţă, sperând să pot continua totuşi cântarea.
Deodată am simţit în ceafă un fel de scatoalcă şi imediat m-am gândit că poate este acea -una dupa ceafă pe care eu tot timpul cred că mi-o merit şi alţii de multe ori îşi doresc să mi-o iau de la Domnul. Uşor ruşinată am lăsat capul în pământ şi am rostit botos şi-ncruntat… dar ce Doamne că ea a început!. M-am înseninat într-un zâmbet când am înţeles că nu fusese o scatoalcă ci colţul tablei pe care în zelul de început al cântecului o mişcasem fără să vreau.
Odată terminat cantecul, am întrebat în sală care este urmatoarea cântare care le-ar plăcea. Dă-I povara, s-a auzit promt şi de data aceasta în gamă, Lavinia. Cu un zâmbet în colţul gurii am înţeles ce trebuia să fac cu povara mea.. rămane acum de văzut cum.

Veniţi la Mine toţi cei truditi si impovăraţi si Eu, vă voi da odihnă! Matei 11:28